Istoric

După 15 ani de la prima conferinţă de agrogeologie din 1909, la conferinţa de la Roma din 1924 a luat fiinţă Societatea Internaţională de Ştiinţa Solului, consfinţându-se astfel acestei ştiinţe un statut de ştiinţă de sine stătătoare, la aceasta contribuind din plin şi Gh. Murgoci şi T. Saidel; cu acest prilej, Murgoci este desemnat membru de onoare al noii societăţi şi este ales preşedinte al comisiei pentru întocmirea hărţii solurilor Europei.

Primul congres internaţional organizat de noua Societate Internaţională de Ştiinţa Solului (S.I.S.S.) s-a ţinut la Washington în 1927. La acesta au participat, de la noi, T. Saidel, P. Enculescu şi N. Florov. Pe lângă obişnuitele comunicări, la acest congres a fost prezentată harta solurilor României la scara 1:1 500 000, alcătuită în concepţia genetico-naturalistă, care s-a bucurat de o atenţie deosebită, fiind prima aplicare a concepţiei menţionate la teritoriul unei ţări în afara graniţelor fostei U.R.S.S.

Activitatea pedologilor români a continuat în scopul caracterizării solurilor ţării şi introducerii de noi metode de analiză de către T. Saidel, Gh. Pavloschi, Gh. Ionescu-Şişeşti, A. Vasiliu, N. Cernescu, C. Chiriţă şi alţii. Aceste cercetări s-au efectuat atât la Institutul Geologic cât şi la Institutul Central de Cercetări Agronomice (I.C.A.R.), înfiinţat în 1927, unde au funcţionat, între altele, secţia de Chimia Solului (T. Saidel) şi secţia de Agrotehnică (Gh. Ionescu-Şişeşti), şi la Institutul de Cercetări Silvice înfiinţat în 1933. O parte a rezultatelor obţinute au fost prezentate la Congresul Internaţional de Agricultură, Bucureşti, 1929 şi la Congresul de Agricultură din 1937.

După cel de-al doilea război mondial, s-a dezvoltat Secţia de pedologie din Institutul Geologic şi s-a început cartarea sistematică a solurilor ţării la scară mijlocie. Un rol important 1-a avut crearea în cadrul Academiei Române, din iniţiativa lui Gh. Ionescu-Şişeşti, a „Comisiei Pământului”, care a cuprins pedologi, agronomi, silvicultori şi a executat, în anii 1946-1957, lucrări de inventariere a eroziunii solului în diferite regiuni. Totodată, începând din 1952, s-au organizat în ţară mai multe centre regionale de studii pedologice la scară mare în cadrul Ministerului Agriculturii (sub coordonarea lui Gh. Timariu), care, după mai multe transformări organizatorice, sunt actualele Oficii Judeţene pentru Studii Pedologice şi Agrochimice, azi în număr de 37. Aceste centre au fost coordonate ştiinţific, în prima perioadă, de regulă, de profesori de pedologie din învăţământul superior (C. D. Chiriţă, C. V. Oprea, N. Bucur, M. Nemeş, I. Csapo, C. Păunescu şi alţii), iar în prezent sunt coordonate de I.C.P.A. în vederea punerii la punct a metodologiei efectuării studiilor la scară mare, Ministerul Agriculturii a organizat, în 1951 şi 1952, două conferinţe naţionale. în 1954, în cadrul I.C.A.R., a luat fiinţă secţia de Pedologie, având ca obiect de studiu solurile agricole, sub aspectele caracterizării şi folosirii, conservării şi ameliorării lor. După 1962, această secţie a căpătat un grad accentuat de autonomie.

În 1958 a fost organizată, sub conducerea lui N. Cernescu (Institutul Geologic), o conferinţă internaţională de pedologie, între 15 septembrie şi 1 octombrie 1958, având ca obiectiv discutarea nomenclaturii, clasificării şi criteriilor de caracterizare şi evaluare a solurilor pentru a răspunde noilor cerinţe de dezvoltare agricolă; un alt obiectiv a fost, de asemenea, coordonarea activităţii de elaborare a hărţii de soluri a Europei centrale şi de est la scară mică (1:2 500 000). Cu acest prilej a fost publicat şi un volum Probîeme de Pedologie (sub redacţia lui Gr. Obrejanu) de către Academia Română (de 564 pagini) cu principalele rezultate în fizica, chimia, biologia, fertilitatea, tehnologia, geneza, clasificarea şi cartografia solurilor în ţara noastră.

Conferinţa subliniază, de asemenea, necesitatea înfiinţării unei societăţi române de pedologie care să fie afiliată la S.I.S.S., necesitatea publicării unei reviste de ştiinţa solului, ca şi necesitatea înfiinţării în România a unui institut unitar de pedologie.

Infiinţarea S.N.R.S.S. a fost oarecum grăbită ca urmare a desemnării României ca ţară gazdă al următorului congres internaţional de ştiinţa solului (desigur, un ecou al succesului conferinţei de pedologie din România, 1958), la propunerea U.R.S.S. la cel de-al Vll-lea Congres Internaţional de Ştiinţa Solului, Madison, SUA, 1960, la care a participat şi N. Cernescu.

S.N.R.S.S. a luat oficial fiinţă ca urmare a autorizaţiei dată prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 421 din 11 iulie 1961 şi a actului de constituire care a fost semnat de membrii fondatori în şedinţa plenară ce a avut loc la 12 iulie 1961 şi în care s-a aprobat statutul S.N.R.S.S. şi s-a ales Consiliul de Conducere; scopul principal imediat era organizarea celui de-al VlII-lea Congres Internaţional de Ştiinţa Solului, în 1964, la Bucureşti.

Primul Consiliu de Conducere ales al S.N.R.S.S. a fost format din: Gh. Ionescu-Şişeşti, preşedinte; Nicolae Bucur, Nicolae Cernescu, Constantin Chiriţă, David Davidescu, Nicolae Florea, Ion Maxim, Mircea Moţoc, Marian Nemeş, Grigore Obrejanu, Cristache Oprea, Petre Papacostea, Constantin Păunescu, Mircea Popovăţ, Irimie Staicu, Dumitru Teaci, Amilcar Vasiliu.

Ca membri fondatori ai S.N.R.S.S. se adaugă, la cei de mai sus din consiliul de conducere, următorii: Pompei Mureşan, Gavrilă Ceucă, Luca Savopol, Nicolae Maxim, Iuliu Crişan, Pompiliu Stănescu, Marin Stancu, Hacic Asvadurov, Gheorghe Mihai, Gheorghe Sandu, Constantin Nicolae, Eugen Popescu, Mircea Preda, Ion Roman, Ion Bilaus, Iosif Csapo, Ion Crişan, Stelian Cârstea, Stelian Nastea, Ştefan Puiu, Iuliana Şerbănescu, Irina Băjescu, Ovidiu Mănucă, Ovidiu Teodoru, Cristian Hera, Andrei Canarache, Elena Gâţă, Constantin Oancea, Elena Stoica, Georgeta Atanasiu, Margareta Nicolau, Elisabeta Missirliu, Mircea Spirescu, Ana Conea, Scarlat Mateescu, Florea Predel, Miron Opriş, Gheorghe Gâţă, Ion Şerbănescu, Mihai Burt, Teodor Tăbăran, Leonte Latiş, Liviu Stoica.